Scurt istoric

Istorie Octombrie 27, 2014

Satul Dăneşti este atestat documentar în anul 1432, când domnitorul Alexandru cel Bun îl dăruieşte Mănăstirii Văleni-Bistriţa, având atunci denumirea de ,,Mitocul Maicilor”.

În 1612 este dat Mănăstirii Bisericani pe vremea domnitorului Stefan Tomşa, iar mai apoi in 1617, Mănăstirii Bistriţa, in vremea lui Radu Mihnea. Dupa 1820, satul este dăruit Mănăstirii Văratec existând aici o biserică veche din 1840.

Biserica veche cu hramul ,,Naşterea Domnului” a fost adusă in 1840 de la Mănăstirii Horaiţa şi aşezată pe un loc donat de locuitori in parte de răsărit a satului, luând astfel naştere schitul de maici Dăneşti, aflat sub jurisdicţia Mănăstirii Văratec. După secularizarea averilor manăstireşti in 1864, schitul a fost desfiinţat şi devine biserică de mir pentru locuitorii din Dăneşti. In această biserică se slujeşte până la 3 iulie 1970, când a fost mistuită de un incendiu in urma unui trăsnet.

Prin osteneala credincioşilor şi prin râvna preotului paroh Sergiu Bjolla, biserica este refăcută şi sfinţită de către P.S. Adrian Botoşăneanul la 9 moiembrie 1975.

După 1989, la iniţiativa părintelui paroh Stefan Oprea, au loc ample lucrări de reparaţie: s-au subzidit zidurile bisericii, inlocuindu-se bârnele putrede cu cărămidă; s-a subzidit turnul clopotniţei şi peretele dintr pridvor şi pronaos ; s-a zidit pridvorul de la intrare; s-a reinstalat iluminatul electric; s-a pictat interiorul bisericii in tehnica ,,ulei ‘’ de pictorul D. Gabor; biserica a fost inzestrată cu toate cele necesare cultului iar in exterior s-a montat lambriu de lemn. Este sfinţită la 2 octombrie 1992 de către P.F. Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

La altarul aceste sfinte bisericii au slujit: pr. Tincoca, pr. Carol Fostici, pr.D. Mihăilescu, pr.Sergiu Bjolla, pr.M. Panaitescu, pr. Constantin Rotariu, pr. Stefan Oprea, pr. Ionel Popoaca.

De la 15 08 2007 şi până in prezent, păstoreşte parohia P.C. pr. Matei Stratulat, care s-a străduit cu multă râvna să continuie rodnica activitate a preoţilor anteriori. Astfel: casa parohiala a fost extinsă, a fost sistematizat cimitirul prin turnarea de alei de beton si prin montarea unui sistem electric de iluminat nocturn; au fost turnate alei imprejurul sfantului locas; biserica a fost vopsită pe exterior iar in interior are loc in prezent un amplu proces de curăţare a picturii. Biserica  a fost inzestrată cu odoare şi cărţi necesare desfaşurării cultului religios iar in viitorul apropiat se are in vedere construirea unei capele mortuare.